ANUNȚ

Medicii care au susținut examenul de specialtate în sesiunea septembrie 2020  si care au finalizat rezidentiatul  până la data de  04.01.2021 se pot prezenta pentru  ridicarea  certificatelor  de medic specialist, medic dentist specialist şi farmacist specialist, la Direcția de Sănătate  Publică a Municipiului  București  sediul din str.Avrig nr.72-74,  sector 2, București,  astfel:

  • Luni –   joi   între orele 10,00 – 15,00
  • Vineri   intre orele 10,00-13,00.

COMUNICAT DE PRESĂ

14 ianuarie 2021

În data de 15 ianuarie debutează etapa a II-a a campaniei de vaccinare împotriva virusului Covid- 19.

Programarea în vederea vaccinării se va realiza în  platforma https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/auth/login.

În debutul celei de a II a etape a campaniei de vaccinare, echipele mobile vor proceda la vaccinarea vârsnicilor și a personalului din centrele rezidențiale de pe raza Municipiului București. Un număr de 2026 beneficiari vârsnici și un număr de 352 de angajați din centrele rezidențiale și-au exprimat intenția de a se vaccina împotriva virusului Covid- 19, însă aceste date sunt în dinamică.

În cea de a II-a etapă se vor vaccina:

  • vârstnicii din centrele rezidențiale;
  • adulții de peste 65 de ani;
  • persoanele cunoscute cu boli cronice . Oricare persoană, indiferent de vârstă, care suferă de una dintre următoarele afecțiuni: diabet zaharat, obezitate, alte boli metabolice, inclusiv congenitale, afecțiuni cardiovasculare, afecțiuni renale, afecțiuni oncologice, afecțiuni pulmonare, afecțiuni neurologice, inclusiv sindromul Down, afecțiuni hepatice moderate/severe, afecțiuni autoimune, imunodepresii severe (pacienți transplantați, cu consult medical prealabil, pacienți care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi, pacienți infectați cu HIV/SIDA).
  • persoanele care desfășoară activități esențiale , respectiv :
  • Personalul cheie pentru funcționarea instituțiilor statului (parlament, administrația prezidențială, guvern, ministere și instituții subordonate acestora);
  • Personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești;
  • Personalul din sectorul economic vital:
  • Procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază (panificație, lactate, carne, fructe și legume);
  • Uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;
  • Centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric;
  • Unități de producție, transport și distribuție gaze;
  • Unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;
  • Unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;
  • Transport de persoane și mărfuri;
  • Noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale;
  • Comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale);
  • Personalul din unitățile de învățământ și creșe;
  • Personalul poștal și din servicii de curierat;
  • Personalul cultelor religioase;
  • Personalul din mass media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unități medicale);
  • Personalul din domeniul salubrității și deșeurilor. 

Programarea pentru vaccinare se poate realiza începând cu data de 15.01.2021 astfel :

·            Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și persoanele cunoscute cu boli cronice se pot programa la vaccinarea împotriva COVID-19 utilizând oricare dintre următoarele modalități:

– prin intermediul medicilor de familie;

– individual, prin intermediul platformei (https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/auth/login);

– prin contul unui aparținător, prin intermediul platformei online (de pe un cont se pot înscrie până la 10 persoane);

– prin call center 021.9462;

– prin call center ( 021.414.44.25)

– prin structurile de asistență socială de la nivelul primăriilor de sector.

 ·            Persoanele care desfășoară activități esențiale  vor fi programate  de angajator prin intermediul platformei (https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/auth/login).

Vaccinarea nu este condiționată de calitatea de asigurat.

Procesul de vaccinare  se va realiza, în prima fază în cele 8 centre cu 23 puncte de vaccinare, organizate în unitățile medicale de pe raza Municipiului București, după cum urmează:

–  Spitalul Clinic Colțea (centrul ambulatoriu pentru sportivi) – 1 centru cu trei puncte de vaccinare / Calea Dudești, nr.104-122, București

–  Spitalul Clinic de Urgență Floreasca –  1 centru cu două puncte de vaccinare / Calea Floreasca, nr. 8, București

–  Institutul Național de Boli Infecțioase Prof.Dr Matei Balș – 1 centru cu patru puncte de vaccinare / Strada Dr. Calistrat Grozovici, nr.1, București

–  Institutul Peneumofiziologie Marius Nasta – 1 centru cu patru puncte de vaccinare / Șoseaua Viilor, nr.90, București

–  Spitalul Obregia – 1 centru cu două puncte de vaccinare / Aleea Argeșelu, nr.8, București

–  Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă –  1 centru cu trei puncte de vaccinare / Strada Panduri, nr.22, București

–  Spitalul Universitar de Urgență – 2 centre cu cinci puncte de vaccinare / Splaiul Independenței, nr.69, București.

Facem mențiunea că, pentru perioada următoare, au mai fost stabilite un număr de alte 29 centre de vaccinare, comunitare, în cadrul cărora vor funcționa un număr de 140 puncte de vaccinare, amplasate în toate sectoarele capitalei.

Aceste centre urmează a fi deschise etapizat în funcție de fluxul de persoane care doresc să se vaccineze și de gradul de aprovizionare cu dozele de vaccin necesare.

Precizăm faptul că vaccinarea este sigură, voluntară și gratuită!

ANUNȚ

Medicii care au susținut examenul de specialtate în sesiunea septembrie 2020  si care au finalizat rezidentiatul  până la data de  04.01.2021 se pot prezenta pentru  ridicarea  certificatelor  de medic specialist, medic dentist specialist şi farmacist specialist, la Direcția de Sănătate  Publică a Municipiului  București  sediul din str.Avrig nr.72-74,  sector 2, București,  astfel:

  • Luni –   joi   între orele 10,00 – 15,00
  • Vineri   intre orele 10,00-13,00.

ANUNȚ

ÎN ATENȚIA  UNITĂȚILOR SANITARE PUBLICE ȘI PRIVATE

Având în vedere adresa Comitetului Național pentru Coordonarea Activităților de Vaccinare împotriva SARS COV-2, vă rugăm să vă exprimați disponibilitatea de a funcționa ca centru de vaccinare în etapa a doua a Campaniei Naționale de Vaccinare.

          Solicitările vor fi transmise către Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București pe adresa de email dspb@dspb.ro.

COMUNICAT

Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București în vederea desfășurări activitățiilor de vaccinare împotriva SARS-COV-2 își arată disponibilitatea în înscrierea voluntarilor în cadrul echipelor mobile de vaccinare.

Personalul medical interesat trebuie să dețină aviz de liberă practică valabil, eliberat de către Colegiul Medicilor, respectiv certificat valabil eliberat de OAMGMAMR.

ANUNȚ

Având în vedere că este perioada de repartiție pe clinici de îndrumare a medicilor rezidenți,sesiunea 15.11.2020 care au ales loc / post cu pregătire în Centrul Universitar București , ce va avea loc între 15-23 Decembrie 2020 , biroul RUNOS nu va lucra cu publicul.

ANUNȚ IMPORTANT

Anunț important pentru solicitarea de decizii izolare sau carantină

DIN 15.12.2020, PENTRU EMITEREA DECIZIILOR DE CARANTINA/IZOLARE NU MAI ESTE NECESARA INCARCAREA DOCUMENTELOR IN PLATFORMA DSPMB www.decizii.dspb.ro, aceasta devenind nefunctionala.

INCEPAND CU DATA DE 15.12.2020, EMITEREA DECIZIILOR DE CARANTINA/IZOLARE SE VA FACE DIRECT DIN APLICATIA CORONAFORMS, DUPA INTOCMIREA ANCHETEI EPIDEMIOLOGICE DE CATRE PERSONALUL DSPMB.

DECIZIILE EMISE IN ACEST FEL SE VOR COMUNICA PERSOANELOR PE ADRESELE DE EMAIL INDICATE IN CADRUL ANCHETEI EPIDEMIOLOGICE.

ATENTIE!
• Dupa data de 15.12.2020, Nu trimiteți solicitări de emitere de decizii carantină/izolare la adrese de e-mail ale DSPMB, întrucât acestea nu vor fi luate in considerare!