CALL CENTER COVID LA DSP BUCUREȘTI

Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București are, de astăzi, un call center la care bucureștenii pot suna atunci când vor informații privind pandemia de coronavirus, dar pot fi și îndrumați sau sfătuiți cu privire la infectarea cu virusului SARS CoV 2.
Numărul unic este 021/9462 și poate fi apelat în intervalul orar 08.00- 22.00 de luni până duminică. Estimarea inițială arată că aproximativ 500 de apeluri urmează să fie primite în fiecare zi.
Tocmai de aceea, programul a fost gândit pentru ca operatorii call center să poată gestiona problemele fiecărui apelant,având în vedere complexitatea cazurilor de infectare cu SARS CoV 2.
“Acest call center este un sprijin important pentru protecția și sănătatea bucureștenilor dar, în același timp, reprezintă și un ajutor în preveni răspândirea pandemiei de coronavirus în București. Încurajez orice persoană care are nevoie de informații sau care are nevoie de ajutor în contextul îmbolnăvirii cu COVID-19 să ne apeleze cu încredere.”, a declarat Oana Nicolescu, directorul DSPMB
Call Center-ul din cadrul Direcției de Sănătate publică București a fost înființat cu sprijinul Guvernului României, Ministerului Sănătății și al Serviciului de Telecomunicații Speciale.