Informare privind combaterea ploșnițelor

Plosnita de pat este o insecta parazita pentru om și păsări (găini și porumbei), de culoare brună-roșiatică, cu corpul oval, turtit și miros urât caracteristic.

Este nocturnă (iese noaptea) pentru a se hrăni cu sângele omului sau al păsărilor, în timpul zilei rămânând ascunsă. Este atrasă de dioxidul de carbon și de căldura pe care o emit oamenii cu precădere în timpul somnului. Poate fi surprinsă prin aprinderea bruscă a becului, în timpul noptii. Nu are timp să se ascundă și poate fi observată pe lenjeria de pat.

Nu este cunoscută ca fiind vectorul (transmițătorul) vreunei boli, dar înțepătura ei se poate infecta. În plus, generează disconfort.

Trăiește și își depune ouăle în crăpăturile pereților sau ale mobilelor. Preferă zonele întunecate și liniștite, din apropierea gazdei de la care se hrănește. De aceea se ascunde în colțurile mobilei, în cusăturile saltelei sau în tăblia sau somiera patului, în fisurile din parchet sau din perete, sub covoare, în spatele tapetului sau tavanului fals, în spatele tablourilor sau în ramele acestora, în cotoarele cărților, deci în locuri greu accesibile. În general preferă să rămână în grupuri, iar acolo unde există infestări mari se simte un miros specific neplăcut.

Se poate muta rapid dintr-o camera în alta, în același apartament sau de la un apartament la altul. Poate fi adusă în casă în bagaje, în ambalaje din carton sau lemn, în mobilă, sau chiar în aparatura electrocasnică adusă dintr-un loc infestat.

Se înmulțește prin ouă, în timp de 6-10 luni, având o capacitate mare de reproducere. Durata de viață a unei astfel de insecte este de aproximativ 12 luni. Poate trăi fără hrană chiar și o lună.

Deși posibilitatea de a elimina în totalitate riscul aducerii ploșnițelor în propria locuință, este redusă, există câteva măsuri prin care vă puteți proteja:

  • Verificați și curățați hainele cu care veniți de afară;
  • Mențineți igiena adecvată în locuință: schimbați lejeneria de pat des,
  • Verificați mobilierul cumpărat;
  • Curățați bagajele după fiecare călătorie;
  • Verificați saltelele de pat în unitățile hoteliere în care vă cazați.

 

Cum le puteți combate?

Cu insecticide care au eficacitate mare împotriva ploșniței sau prin tratamente termice specifice, fiind sensibile atât la temperaturi înalte (peste 50oC) cât și la temperaturi foarte joase  (-18-20oC). Există însă o diferență importantă în ceea ce privește tratamentele termice:

  • expunerea la temperaturi înalte trebuie să fie pentru câteva zeci de minute pentru a afecta iremediabil insecta sau ouăle acesteia;
  • expunerea la temperaturi foarte joase trebuie efectuată pe parcursul câtorva zile pentru ca ouale sa fie afectate prin înghețare.

Deci fierberea lenjeriei de pat și de corp este o metodă de combatere a ploșnitei.

Insecticidele utilizate pentru combaterea ploșniței trebuie să dețină un Act administrativ de punere pe piață în România (Aviz sau Certificat de recunoaștere mutuală) și să aibă eficacitate bună.

Este recomandat să se ceară sfatul unor specialiști, care pot determina gradul de infestare și pot utiliza produse destinate profesioniștilor.