ANUNT – Directia de Sănătate Publică a Mun. București, organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de executie de natură contractuală, in conformitare cu prevederile Ordinului Ministerului Sănătății nr.166/2023, cu modificările și completările ulterioare, de Medic primar specialitatea Stomatologie generală in data 15.01.2025.
ANUNT – Rezultatul Final la examenul de promovare în clasă a functionarilor publici incadrati pe functii publice cu nivel de studii medii care au absolvit o formă de învătământ superior de lungă sau de scurtă durată, studii universitare de licenta, respectiv din functia de Referent grad Superior in functia de Inspector grad Asistent
organizat în data 03.12.2024
ANUNT – Rezultatul final la examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deținut al funcției publice de execuție, respectiv din inspector grad principal în inspector grad superior organizat in data de 02.12.2024
ANUNT – Examenul de promovare în clasă programat să se desfășoare in data de 21.11.2024, se amână și va fi organizat în data de 03.12.2024, ora 13.00
ANUNT – Promovare în gradul profesional imediat superior celui
deținut al funcției publice de execuție, respectiv din inspector grad
principal în inspector grad superior din cadrul Serviciului Control
în Sănătate Publică, Compartimentul Inspectia si Controlul
Factorilor de Risc din Mediul de Viata si Munca
ANUNT – Rezultatul final la concursul de ocupare a unui post vacant de
natură contractuală de Inspector de specialitate IA din cadrul
Serviciului Asistenta Medicala si Programe de Sanatate organizat in data
de 27.09.2024
ANUNT – Rezultatul final la concursul pentru ocuparea unui post vacant
de natură contractuală de Biolog din cadrul Compartimentului de
Supraveghere Epidemiologica si Control Boli Transmisibile
organizat in data de 27.09.2024
ANUNT – Rezultatul probei interviu la concursul pentru ocuparea
postului vacant de execuţie de natură contractuală de Inspector de
specialitate IA din cadrul Serviciului Asistență Medicală și
Programe de Sănătate
ANUNT – Rezultatul probei practice la concursul pentru ocuparea
postului vacant de execuţie de natură contractuală de biolog din
cadrul Compartimentul Supraveghere Epidemiologică și Control Boli
Transmisibile
ANUNT – Rezultatul probei scrise la concursul pentru ocuparea unui post vacant de natură contractuală de Inspector de specialitate IA din cadrul Serviciului Asistenta Medicala si Programe de Sanatate organizat in data de 27.09.2024
ANUNT – Rezultatul probei scrise la concursul pentru ocuparea unui post vacant de natură contractuală de Biolog din cadrul Compartimentului de Supraveghere Epidemiologica si Control Boli Transmisibile organizat in data de 27.09.2024
ANUNT – Direcţia de Sănătate Publică a Mun. Bucureşti, cu
sediul în București, strada Avrig nr. 72-74, sector 2, organizează
concurs pentru ocuparea postului vacant de execuţie de natură
contractuală, de BIOLOG organizat in data de
ANUNT – Direcţia de Sănătate Publică a Mun. Bucureşti, cu sediul in
Bucuresti, strada Avrig nr. 72-74, sector 2, organizează concurs
pentru ocuparea postului vacant de execuţie de natură contractuală
din cadrul Serviciului Asistență Medicală și Programe de Sănătate
de Inspector de Specialitate IA, organizat in data de 27.09.2024
ANUNT – Privind organizarea şi desfăşurarea examenului pentru
obţinerea titlului de medic, medic stomatolog sau farmacist specialist,
din sesiunea 16 octombrie-15 noiembrie 2024
Adeverinta anexa nr 1 (descarca aici)
Adeverinta anexa nr 2 (descarca aici)
Program depunere dosar (descarca aici)
ANUNT – Rezultatul final la concursul pentru ocuparea a 2 posturi
vacante de natură contractuală de Asistent medical generalist (PL)
din cadrul Compartimentului de Supraveghere Epidemiologică și Control
Boli Transmisibile – organizat in data de 02.09.2024
ANNUNT – Rezultatul probei scrise la concursul pentru ocuparea a 2
posturi vacante de natură contractuală de Asistent medical generalist
(PL) din cadrul Compartimentului de Supraveghere Epidemiologică și
Control Boli Transmisibile – organizat in data de 02.09.2024
ANUNT – Rezultatul probei interviu la concursul pentru ocuparea a 2
posturi vacante de natură contractuală de Asistent medical generalist
(PL) din cadrul Compartimentului de Supraveghere Epidemiologică și
Control Boli Transmisibile – organizat in data de 02.09.2024.
ANUNT – Privind rezultatul selecției dosarelor de inscriere
la concursul pentru ocuparea a 2 posturi vacante de natură
contractuală de Asistent medical generalist (PL) din cadrul
Compartimentului de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli
Transmisibile
ANUNT – Privind organizarea și desfășurarea examenului pentru
obținerea titlului de medic specialist în specialitatea Anestezie și
terapie intensivă, simultan cu examenul EDA,din sesiunea 14 septembrie-15 noiembrie 2024
Program depunere dosar (descarca aici)
ANUNT – Concurs pentru ocuparea a doua posturi vacante de natura
contractuala de asistent medical generalist (PL) din cadrul
Compartimentului de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli
Transmisibile, organizat in data de 02.09.2024
Formular inscriere (descarca aici)
ANUNT – Privind organizarea și desfășurarea examenului pentru
obținerea gradului de medic, medic stomatolog respectiv farmacist
primar, din sesiunea 19 iunie -19 iulie 2024
Program depunere dosare (descarca aici)
Cerere Primariat (descarca aici)
ANUNT – Privind organizarea şi desfăşurarea examenului pentru
obţinerea titlului de medic, medic stomatolog sau farmacist specialist,
din sesiunea 17 aprilie-17 mai 2024
Program depunere (descarca aici)
ANUNT – Rezultatul final la concursul organizat in data de 03.10.2023 pentru ocuparea a două funcții publice de executie vacante de Consilier grad Superior din cadrul Biroului Contabilitate
ANUNT – Rezultatul probei interviu la concursul organizat in data de 03.10.2023 pentru ocuparea a două funcții publice de executie vacante de Consilier grad Superior din cadrul Biroului Contabilitate
ANUNT – Rezultatul final la concursul organizat in data de 02.10.2023 pentru ocuparea a două funcții publice de executie vacante de Consilier Achiziții publice grad Superior din cadrul Biroului Achiziții Publice
ANUNT – Rezultatul probei scrisela concursului organizat in data de 03.10.2023 pentru ocuparea a două funcții publice de executie vacante de Consilier grad Superior din cadrul Biroului Contabilitate
ANUNT – Rezultatul probei interviu la concursului organizat in data de 02.10.2023 pentru ocuparea a două funcții publice de executie vacante de Consilier Achiziții publice grad Superior din cadrul Biroului Achiziții Publice
ANUNT – Rezultatul probei scrise la concursului organizat in data de 02.10.2023 pentru ocuparea a două funcții publice de executie vacante de Consilier Achiziții publice grad Superior din cadrul Biroului Achiziții Publice
ANUNT –Rezultatul selecţiei dosarelor de înscriere la concursului organizat in data de 03.10.2023 pentru ocuparea a două funcții publice de executie vacante de Consilier grad Superior din cadrul Biroului Contabilitate
ANUNT – Rezultatul selecţiei dosarelor de înscriere la concursului organizat in data de 02.10.2023 pentru ocuparea a două funcții publice de executie vacante de Consilier Achiziții publice grad Superior din cadrul Biroului Achiziții Publice
ANUNT – Rezultatul final concurs de ocupare a unui post vacant , de executie, de natura contractuala, de medic specialist in specialitatea medicina muncii, cu norma intreaga, din cadrul Compartimentului de Evaluare a Factorilor de Risc din Mediul de Viata si Munca – Colectivul Medicina Muncii
ANUNT – Rezultatul probei practice la concursul de ocupare a unui post vacant de natura contractuala, de executie, de medic specialist in specialitatea medicina muncii, cu norma intreaga, din cadrul Compartimentului de Evaluare a Factorilor de Risc din Mediul de Viata si Munca – Colectivul Medicina Muncii
ANUNȚ – Rezultatul probei scrise la concursul pentru ocuparea unui post vacant de natură contractuală, de execuție de Medic Specialist specialitatea Medicina muncii, cu norma intreaga, din cadrul compartimentului de Evaluare a Factorilor de Risc din Mediul de Viață și Muncă – Colectivul Medicina Muncii organizat in data de 18.09.2023
ANUNT – Rezultatul FINAL la concursul pentru ocuparea unui post vacant de Asistent medical laborator(PL) din cadrul Laboratorului de Diagnostic și Investigare in Sănătate Publică – diagnostic microbiologic organizat in data de 11.09.2023
ANUNT – Rezultatul final al concursului organizat in data de 11.09.2023 pentru ocuparea functiei publice de executie vacante de Consilier grad Superior din cadrul Serviciului Asistență Medicală și Programe de Sănătate
ANUNT – Rezultatul selectiei dosarelor candidatilor inscrisi la concursul de ocupare a unui post vacant, de executie, de natura contractuala, de medic specialist in specialitatea muncii, cu norma intreaga, din cadrul Compartimentului Evaluare Factori de Risc din Mediul de Viata si Munca- Colectivul Muncii
ANUNT – Rezultatul probei interviu la concursul pentru ocuparea unui post vacant de Asistent medical laborator(PL) din cadrul Laboratorului de Diagnostic și Investigare in Sănătate Publică – diagnostic microbiologic organizat in data de 11.09.2023
ANUNT – Rezultatul probei interviu al concursului organizat in data de 11.09.2023 pentru ocuparea functiei publice de executie vacante de Consilier grad Superior din cadrul Serviciului Asistență Medicală și Programe de Sănătate
ANUNT- Rezultatul final la concursul pentru ocuparea unui post vacant de medic primar epidemiologie organizat in data de 11.09.2023
ANUNT – Rezultatul probei scrise la concursul pentru ocuparea unui post vacant de Asistent medical laborator(PL) din cadrul Laboratorul de diagnostic şi investigare în sănătate publică – diagnostic microbiologic organizat în data de 11.09.2023
ANUNT – Rezultatul probei scrise la concursului organizat in data de 11.09.2023 pentru ocuparea functiei publice de executie vacante de Consilier grad Superior din cadrul Serviciului Asistență Medicală și Programe de Sănătate
ANUNT – Rezultatul selectiei dosar inscriere post asistent medical de laborator (PL)
Rezultat Selectie (descarca aici)
ANUNT – Rezultatul selectiei dosarelor pentru candidatii inscrisi la concursul de ocupare a 2 posturi vacante de natura contractuala de executie , de medic primar specialitatea epidemiologie, cu norma intreaga , din cadrul Compartimentului Supraveghere Epidemiologica si Control Boli Transmisibile , organizat in data de 11.09.2023
Rezultat Selectie (descarca aici)
ANUNT – Rezultatul selecţiei dosarelor de înscriere la concursul pentru ocuparea unui post vacant de Consilier grad Superior din cadrul Serviciului Asistență Medicală și Programe de Sănătate, organizat în data de 11.09.2023
Rezultat Selectie (descarca aici)
ANUNT – privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unor funcţii publice de execuţie vacante in cadrul Biroului Contabilitate, organizat in data de 03.10.2023
ANUNT – privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unor funcţii publice de execuţie vacante in cadrul Biroului Achizitii Publice, organizat in data de 02.10.2023
ANUNT – privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacante de inspector grad asistent organizat in data de 25.09.2023
ANUNT – concurs pentru ocuparea unui post vacant de natura contractuala de medic specialist Medicina muncii din cadrul Compartimentului Evaluare Factori de Risc din Mediul de Viață și Muncă – Colectivul Medicina Muncii, organizat in data de 18.09.2023
ANUNT – concurs pentru ocuparea unui post vacant de natura contractuala de Chimist specialist Chimie sanitară din cadrul Laboratorului de Diagnostic și Investigare în Sănătate Publică – Chimie sanitară și Toxicologie, organizat in data de 13.09.2023
ANUNT – concurs pentru ocuparea unui post vacant de natura contractuala de Chimist din cadrul Laboratorului de Diagnostic și Investigare în Sănătate Publică – Diagnostic microbiologic, organizat in data de 12.09.2023
ANUNT – concurs pentru ocuparea unui post vacant de natura contractuala de Asistent medical laborator (PL) din cadrul Laboratorului de Diagnostic și Investigare în Sănătate Publică – Diagnostic microbiologic, organizat in data de 11.09.2023
ANUNT – concurs pentru ocuparea posturilor vacante de natura contractuala de medic primar specialitatea Epidemiologie din cadrul Compartimentului Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile, organizat in data de 11.09.2023
ANUNT – concurs pentru ocuparea unui post vacant de natura contractuala de medic specialist Medicină de familie din cadrul Compartimentului Evaluare și Promovare a Sănătații, organizat in data de 11.09.2023
ANUNT – privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie de consilier superior in cadrul Serviciului Asistenta Medicala si Programe de Sanatate organizat in data de 11.09.2023
ANUNT – ANULARE CONCURS ORGANIZAT IN DATA DE 11.09.2023
ANUNT – privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacante de consilier juridic superior organizat in data de 11.09.2023
Anunt (descarca aici)
Anexa (descarca aici)
ANUNT – Privind rezultatul final la concursul de ocupare a functiei publice de conducere de Sef Serviciu Asistenta Medicala si Programe de Sănatate, organizat in data de 07.06.2023
ANUNT – Referitor la rezultatul probei interviu la concursul de ocupare a functiei publice de conducere de Șef Serviciu Asistenta Medicala si Programe de Sanatate , organizat in data de 08.06.2023
ANUNT – Privind rezultatul probei scrise la concursul de ocupare a unui post vacant , functie publica de conducere de Sef Serviciu Asistenta Medicala si Programe de Sanatate, organizat in data de 07.06.2023
ANUNT – Privind rezultatul final la concursul de ocupare a unui post vacant de natura contractuala de asistent medical generalist debutant (PL), organizat in data de 18.05.2023
ANUNT – Privind selectia dosarelor la concursul de ocupare a functiei publice de conducere vacante de Șef Serviciu Asistenta Medicală si Programe de Sănătate , organizat in data de 07.06.2023
ANUNT – Privind rezultatul final la concursul pentru ocuparea a patru posturi vacante , de natura contractuala, de executie, de medic specialist in specialitatea Epidemiologie , din cadrul Compartimentului de Supraveghere Epidemiologica si Control Boli Transmisibile, organizat in data de 17.05.2023
ANUNT – Rezultat final – concurs pentru ocuparea posturilor vacante de executie de natura contractuala de asistenți medicali și statistician medical din cadrul Compartimentului de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile organizat în data de 16.05.2023
ANUNT – Privind rezultatul probei interviu la concursul de ocupare a unui post vacant de asistent generalist debutant (PL), functie de natura contractuala din cadrul Compartimentului Evaluare Factori de Risc din Mediul de Viata si Muncă, organizat in data data de 18.05.2023
ANUNT – Privind rezultatul probei practice la concursul pentru ocuparea a 4 posturi vacante de medic specialist in specialitatea Epidemiologie din cadrul Compartimentului de Supraveghere Epidemiologica si Control Boli Transmisibile, organizat in data de 17.05.2023
ANUNT – Rezultat interviu concurs pentru ocuparea posturilor vacante de executie de natura contractuala de asistenți medicali și statistician medical din cadrul Compartimentului de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile organizat în data de 16.05.2023
ANUNT – Privind rezultatul final al concursului de ocupare a unui post vacant de asistent medical principal de laborator , post de natura contractuala, organizat in data de 11.05.2023
ANUNT – Rezultatul final la concursul pentru ocuparea a unui post vacant de Referent grad Superior din cadrul Serviciului Asistență Medicală și Programe de Sănătate organizat în data de 17.05.2023
ANUNT – Privind rezultatul probei scrise la concursul de ocupare a unui post vacant de asistent generalist debutant , din cadrul Compartimentului Evaluare Factori de Risc din Mediul de Viata si Munca, organizat in data de 18.05.2023
ANUNT – Rezultatul final la concursul pentru ocuparea a doua posturi vacante de natura contractuala de executie de medic specialist specialitatea medicina de familie din cadrul Compartimentului Evaluare și Promovare a Sănătații organizat in data de 10.05.2023
ANUNT – REZULTATUL PROBEI SCRISE la concursul pentru ocuparea a 4 posturi vacante de Medic Specialist specialitatea Epidemiologie din cadrul Compartimentului de Supraveghere Epidemiologica si Control Boli Transmisibile organizat in data de 17.05.2023
ANUNT – Privind aplicarea prevederilor Ordonantei de Urgenta nr. 34/15.05.2023 privind unele masuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, art. IV, alin. (2) alin. (6) si alin. (7)
ANUNT – Privind rezultatul final la concursul de ocupare a unui post vacant , functie publica de executie , de Inspector grad superior din cadrul Biroului Inspectie si Control al Factorilor de Risc din Mediul de Viata, organizat in data de 16.05.2023
ANUNT – Privind rezultatul probei interviu la concursul de ocupare a unui post vacant , functie publica de executie de Inspector grad Superior, din cadrul Biropului Inspectie si Control al Factorilor de Risc din Mediul de Viata , organizat in data de 16.05.2023
ANUNT – Rezultatul probei scrise la concursul pentru ocuparea unui post vacant de Referent grad Superior din cadrul Serviciului Asistență Medicală și Programe de Sănătate organizat în data de 17.05.2023
ANUNT – Rezultat proba scrisa – concurs pentru ocuparea posturilor vacante de executie de natura contractuala de asistenți medicali și statistician medical din cadrul Compartimentului de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile organizat în data de 16.05.2023
ANUNT – Privind rezultatul probei interviu la concursul de ocupare a unui post vacant de natura contractuala de asistent medical principal medicina de laborator, din cadrul Laboratorului de Diagnostic si Investigare in Sănatate Publica, organizat in data de 11.05.2023
ANUNT – Privind rezultatul probei scrise la concursul de ocupare a functiei publice vacante, de executie, de Inspector grad Superior din cadrul Biroului Inspectie si Control al Factorilor de Risc din Mediul de Viata si Muncă, organizat in data de 16.05.2023
ANUNT – REZULTATUL PROBEI PRACTICE la concursul pentru ocuparea a doua posturi vacante de natura contractuală de execuție, de medic specialist specialitatea medicină de familie din cadrul Compartimentului Evaluare și Promovare a Sănătăți organizat in data de 15.05.2023
ANUNT – Selectie dosare concurs pentru ocuparea postului vacant de execuţie de natură contractuală de asistent medical debutant din cadrul Compartimentului de evaluare a factorilor de risc din mediul de viaţă şi muncă organizat in data 18.05.2023
ANUNT – Rezultatul selectiei dosarelor de inscrrere la concursul pentru ocuparea a 4 posturi vacante de natură contractuală de executie de medic specialist specialitatea Epidemiologie din cadrul Compartimentului Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile organizat in data de 17.05.2023
ANUNT – Rezultatul final la concursul pentru ocuparea unui post vacant de Chimist debutant din cadrul Laboratorului de Investigare in Sănătate Publică – Chimie sanitara si toxicologie organizat in data de 11.05.2023
ANUNT – Rezultatul probei practice la concursul pentru ocuparea unui post vacant de Chimist debutant din cadrul Laboratorului de Diagnostic si Investigare in Sănătate Publică – Chimie sanitara si toxicologie organizat in data de 11.05.2023
Anunt – Rezultatul probei scrise la concursul de ocupare a unui post vacant, de natura contractuala de asistent principal de laborator din cadrul Laboratorului de Diagnostic si Investigare in Sanatate Publica, organizat un data de 11.05.2023
ANUNT – Referitor la rezultatul final al concursului de ocupare a functiei publice de executie de referent grad superior din cadrul Biroului Control Unitati si Servicii de Sanatate
ANUNT – Rezultatul probei scrise la concursul pentru ocuparea unui post vacant de Chimist debutant din cadrul Laboratorului de Diagnostic si Investigare in Sănătate Publică – Chimie sanitara si toxicologie, organizat in data de 11.05.2023
ANUNT – Selectie dosare la concurs pentru ocuparea posturilor vacante de executie de natura contractuala de asistenți medicali și statistician medical din cadrul Compartimentului de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile organizat în data de 16.05.2023
ANUNT – Rezultatul probei interviu la concursul de ocupare a functiei publice de executie de refent grad superior din cadrul Biroului Control Unitati si Servicii de Sanatate, organizat in data de 10.05.2023
ANUNT – Rezultatul probei scrise la concursul pentru ocuparea a două posturi vacante de natură contractuală de execuție de medic specialist specialitatea medicină de familie din cadrul Compartimentului Evaluare și Promovare a Sănătăți orsanizat in data de 10.05.2023
ANUNT- Rezultat proba scrisa concurs ocupare post vacant, de referent grad superior, functie publica de executie, din cadrul Biroului Unitati si Servicii de Sanatate, organizat in data de 10.05.2023
ANUNT – Referitor la selectia dosarelor la concursul de ocupare a unui post vacant de referent grad superior , functie publica de executie , din cadrul Serviciului Asistenta Medicala si Programe de Sanatate, organizat in data de 17.05.2023
ANUNT – Privind selectia dosarelor la concursul de ocupare a unui post vacant de chimist specialist, din cadrul Laboratorului de Diagnostic si Investigare in Sanatate Publica – Chimie Sanitara, organizat in data de 11.05.2023
ANUNT – Privind rezultatul selectiei dosarelor la concursul de ocupare a unui post vacant de natura contractuala de chimist, din cadrul Laboratorului de Diagnostic si Investigare in Sanatate Publică-Diagnostic Microbiologic, organizat in data de 11.05.2023
ANUNT – Referitor la selectia dosarelor candidatilor inscrisi la concursul de ocupare a unui post vacant de natura contractuala, de chimist debutant din cadrul Laboratorului de Diagnostic si Investigare in Sanatate Publica, organizat in data de 11.05.2023
ANUNT – Privind selectia dosarelor la concursul de ocupare a unui post vacant, de natura contractuala, de asistent medical principal de laborator, din cadrul Laboratorului de Diagnostic si Investigare in Sanatate Publică – Diagnostic microbiologic
ANUNT – Privind rezultatul selectiei dosarelor de inscriere la concursul pentru ocuparea unui post vacant , functie publica de executie de inspector grad superior, din cadrul Biroului de Inspectie si Control al Factorilor de Risc din Mediul de Viata si Munca, organizat in data de 16.05.2023
ANUNT – Ministerul Sănătății organizează în perioada 21 iunie-21 iulie 2023, sesiune de examen pentru obținerea gradului de medic, medic dentist/stomatolog respectiv farmacist primar
ANUNT – La rezultatul selectiei dosarelor la concursul de ocupare a 2 posturi vacante de executie , de natura contractuala, de medic specialist medicina de familie, din cadrul Compartimentului Evaluare si Promovare a Sanatatii, organizat in data de 10.05.2023
ANUNT – Concursul de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuție vacante de inspector grad asistent in cadrul Biroului Control Unități și Servicii de Sănătate organizat în data de 08.06.2023 ora 10.00
ANUNT- Concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuție vacante de Inspector grad Principal în cadrul Biroului Inspecție și Control al Factorilor de Risc din Mediul de Viață și Muncă organizat în data de 07.06.2023
ANUNT – Concurs de recrutare pentru ocuparea a două funcţii publice de execuție vacante de consilier grad superior în cadrul Serviciului Asistență Medicală și Programe de Sănătate organizat în data de 08.06.2023 ora 10:00 – proba scrisă
ANUNT – Concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de conducere vacante de Șef Serviciu Asistență Medicală și Programe de Sănătate organizat în data de 07.06.2023 ora 10:00 – proba scrisă
ANUNT – Rezultatul selecției dosarelor la concursul pentru ocuparea a două posturi vacante de Inspector grad Superior din cadrul Biroului Control Unități și Servicii de Sănătate, organizat in data de 10.05.2023
ANUNT – Rezultatul selecției dosarelor la concursul pentru ocuparea a postului vacant de IReferent grad Superior din cadrul Biroului Control Unități și Servicii de Sănătate, organizat in data de 10.05.2023
ANUNT – Concurs pentru ocuparea postului vacant de execuţie de natură contractuală de asistent medical debutant din cadrul Compartimentului de evaluare a factorilor de risc din mediul de viaţă şi muncă organizat in data 18.05.2023
ANUNT – Concurs pentru ocuparea posturilor vacante de executie de natura contractuală de medic specialitatea epidemiologie din cadrul Compartimentului Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile organizat in data de 17.05.2023
ANUNT – Concurs pentru ocuparea posturilor vacante de executie de natura contractuala de asistenți medicali și statistician medical din cadrul Compartimentului de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile organizat în data de 16.05.2023
ANUNT – Concurs pentru ocuparea posturilor vacante de natura contractuala de chimist din cadrul Laboratorului de Diagnostic si Investigare in Sanatate Publica organizat in data de 11.05.2023
ANUNT – Concurs pentru ocuparea posturilor vacante de natura contractuala de asistent medical din cadrul laboratorului de Diagnostic si Investigare in Sanatate Publica organizat in data de 11.05.2023
ANUNT – Concurs pentru ocuparea a două posturi vacante de execuție de natură contractuală de Medic specialist specialitatea Medicină de familie, Compartimentul Evaluare și Promovare a Sănătății organizat în data de 10.05.2023 ora 10.00 proba scrisă
ANUNT – Rezultat final concurs Consilier superior Birou Contabilitate
ANUNT – Referitor la rezultatul final la concursul de ocupare a 2 posturi vacante, functii publice de executie de Consilier Achizitii grad superior, din cadrul Biroului Achizitii Publice, organizat in data de 11.04.2023
ANUNT – Referitor la rezultatul probei interviu la concursul de ocupare a 2 posturi vacante , functii publice de executie, de Consilier Achizitii grad superior, organizat in data de 11.04.2023
ANUNT – Ministerul Sănătăţii organizează în perioada 17 mai -16 iunie 2023 sesiune de examen pentru obţinerea atestatelor de studii complementare pentru medici, medici stomatologi şi farmacişti.
ANUNT – privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuție vacante de Referent, clasa III, grad superior din cadrul SERVICIULUI ASISTENTA MEDICALA SI PROGRAME DE SANATATE – 454581 organizat în data de 17.05.2023 ora 10:00 – proba scrisă
ANUNT – privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuție vacante de Inspector, clasa I, grad superior, din cadrul BIROULUI INSPECTIE SI CONTROL AL FACTORILOR DE RISC DIN MEDIUL DE VIATA SI MUNCA – 397702 organizat în data de 16.05.2023 ora 10:00 – proba scrisă
ANUNT – Referitor la rezultatul probei interviu la concursul de ocupare a 2 posturi vacante de executie, de Consilier grad Superior din cadrul Biroului Contabilitate , organizat in data de 10.04.2023
ANUNT – Privind rezultatul probei scrise la concursul de ocupare a 2 posturi vacante , functii publice de executie, de Consilier achizitii publice grad Superior , din cadrul Biroului Achizitii publice , organizat in data de 11.04.2023
ANUNT – Rezultatul final la concursul pentru ocuparea a unui post vacant de Consilier grad Superior din cadrul Biroului Buget Finanfe, organizat in data de 06.04.2023
ANUNT – Rezultatul probei scrise la concursul de ocupare a 2 posturi vacante de Consilier grad Superior, din cadrul Biroului Contabilitate, organizat in data de 10.04.2023
ANUNT – Rezultatul probei interviu la concursul pentru ocuparea a unui post vacant de Consilier grad Superior din cadrul Biroului Buget Finanfe, organizat in data de 06.04.2023
ANUNT – Rezultatul probei scrise la concursul pentru ocuparea a unui post vacant de Consilier grad Superior din cadrul Biroului Buget Finante, organizat in data de 06.04.2023
ANUNT – DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, publică anunțul privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de conducere vacante de Sef Birou BIROUL CONTROL UNITATI SI SERVICII DE SANATATE
Anexa 3 formular (descarca aici)
ANUNT – DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, publică anunțul privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuție vacante de referent superior din cadrul BIROULUI CONTROL UNITATI SI SERVICII DE SANATATE
Anexa 3 forumlar (descarca aici)
ANUNT – DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, publică anunțul privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unor funcţii publice de execuție vacante de inspector superior din cadrul Biroului Control unităţi şi servicii de sănătate
Anexa 3 formular (descarca aici)
ANUNT – Privind selectia dosarelor la concursul de ocupare a 2 posturi vacante de Consilier grad Superior, din cadrul Biroului Contabilitate, organizat in data de 10.04.2023
ANUNT – Privind rezultatul selectiei dosarelor la concursul de ocupare a 2 posturi vacante de Consilier Achizitii grad Superior din cadrul Biroului Achizitii Publice, organizat in data de 11.04.2023
ANUNT – Rezultatul selecţiei dosarelor de înscriere la concursul pentru ocuparea a unui post vacant de Consilier grad Superior din cadrul Biroului Buget Finanțe, organizat în data de 06.04.2023
ANUNT – Privind rezultatul final la concursul de ocupare a unui post vacant de medic specialist igiena din cadrul Laboratorului Igiena Radiatiilor, organizat in data de 20.03.2023
ANUNT – Privind rezultatul final la concursul de ocupare a unui post vacant de medic specialist igiena din cadrul Compartimentului Evaluare Factori de Risc din Mediul de Viata si Munca, organizat in data de 20.03.2023
ANUNT – Privind rezultatul probei practice la concursul de ocupare a unui post vacant de medic specialist igiena din cadrul Compatimentului Evaluare Factori de Risc din Mediul de Viata si Munca, organizat in data de 20.03.2023
ANUNT – Privind rezultatul probei practice la concursul de ocupare a unui post vacant de medic specialist igiena, din cadrul Laboratorului Igiena Radiatiilor, organizat in data de 20.03.2023
ANUNT – Privind rezultatul probei scrise la concursul pentru ocuparea unui post vacant de medic specialist igiena din cadrul Laboratorului Igiena Radiatiilor , organizat in data de 20.03.2023
ANUNT – Privind REZULTATUL PROBEI SCRISE la concursul de ocupare a unui post vacant de medic specialist din cadrul Compartimentului Evaluare Factori de Risc din Mediul de Viata si Munca , organizat in data de 20.03.2023
ANUNT – Rezultatul contestatiei la selectia dosarelor de inscriere la concursul pentru ocuparea unui post vacant de natura contractuala de executie de medic specialist specialitatea Igiena din cadrul Laboratorului Igiena Radiatiilor organizat in data de 20.03.2023.
ANUNT – Privind rezultatul final la concursul de ocupare a unui post de asistent medical principal de laborator din cadrul Laboratorului de Diagnostic si Investigare in Sanatate Publica – Diagnostic Microbiologic
ANUNT – Privind rezultatul final la concursul de ocupare a unui post de asistent medical principal de laborator din cadrul Laboratorului de Diagnostic si Investigare in Sanatate Publica – Chimie Sanitara
ANUNT – Privind rezultatul probei interviu la concursul pentru ocuparea unui post vacant de asistent principal de laborator , din cadrul Laboratorului de Diagnostic si Investigare in Sanatate Publică – Diagnostic microbiologic, post de de executie de natura contractuala , organizat in data de 06.03.2023
ANUNT – Privind rezultatul probei interviu la concursul de ocupare a unui post vacant de asistent medical principal de laborator, din cadrul Laboratorului de Diagnostic si Investigare in Sanatate Publică-Chimie Sanitară, post de executie de natura contractuala, organizat in data de 06.03.2023
ANUNT – PRIVIND ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA EXAMENULUI DE OBȚINERE A GRADELOR PROFESIONALE PENTRU FIZIOTERAPEUȚI
ANUNT – privind rezultatul selectiei dosarelor de inscriere la concursul pentru ocuparea unui post vacant de medic specialist in specialitatea Igienă, din cadrul Laboratorului Igiena Radiatiilor , organizat in data de 20.03.2023
ANUNT – privind rezultatul selectiei dosarelor de inscriere la concursul pentru ocuparea unui post vacant de medic specialist in specialitatea Igienă din cadrul compartimentului Evaluare Factori de Risc din Mediu de Viata si Muncă , organizat in data data de 20.03.2023
ANUNT – privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unor funcţii publice de execuţie vacante în cadrul Biroului Achiziții publice, organizat în data de 11.04.2023
Formular inscriere (descarca aici)
ANUNT – privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unor funcţii publice de execuţie vacante în cadrul Biroului Contabilitate, organizat în data de 10.04.2023
Formular inscriere (descarca aici)
Rezultat – Proba scrisa la concursul de ocupare a 2 posturi vacante de asistent principal de laborator in cadrul Laboratorului de Diagnostic si Investigare in Sanatate Publică
ANUNT – privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea
unei funcţii publice de execuție vacante de Consilier Superior în cadrul Biroului Buget Finanțe, în data de 06.04.2023
Formular Inscriere (descarca aici)
ANUNT – privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de conducere vacante de ȘEF BIROU BUGET în data de 06.04.2023
Formular Inscriere (descarca aici)
Rezultat – Final la concursul pentru ocuparea posturilor vacante de execuție de natură contractuală, in conformitate cu prevederile HG 133612022, oganizat în data 24.02.2023
Rezultat – Probei interviu la concursul pentru ocuparea posturilor vacante de execuție de natură contractuală, in conformitate cu prevederile HG 133612022, oganizat în data 24.02.2023
ANUNT – Privind organizarea şi desfăşurarea examenului pentru obţinerea
titlului de medic, medic stomatolog sau farmacist specialist, din
sesiunea 12 aprilie 2023
Publicatie finala (descarca aici)
ANUNT – Selectie dosare candidati la concursul pentru ocuparea a 2 posturi de asistent medical de laborator grad principal din cadrul Laboratorului de Diagnostic si Investigare in Sanatate Publică
Rezultat – Probei scrise a dosarelor de inscriere la concursul pentru ocuparea posturilor vacante de execuție de natură,contractuală, in conformitate cu prevederile HG 133612022 oganizat în data 24.02.2023. ora 10.00
ANUNT – concurs pentru ocuparea următorului post vacant de execuție de natură contractuală de Medic specialist specialitatea Igienă din cadrul Laboratorului Igiena radiațiilor organizat in data de 20.03.2023
Formular inscriere (descarca aici)
ANUNT – concurs pentru ocuparea următorului post vacant de execuție de
natură contractuală de Medic specialist specialitatea Igienă din cadrul
Compartimentului Evaluare Factori de Risc din Mediul de Viață și
Muncă organizat în data de 20.03.2023
Formular inscriere (descarca aici)
Rezultatul selectiei dosarelor de inscriere la concursul pentru ocuparea posturilor vacante de execuție de natură,contractuală, in conformitate cu prevederile HG 133612022 oganizat în data 24.02.2023. ora 10.00
ANUNT – Directia de Sanatate Publica a Mun. Bucuresti,
organizeaza concurs pentru ocuparea posturilor vacante de executie de
natura contractuala, in
conformitate cu prevederile HG 133612022 in data de 06.03.2023
Formular de inscriere (descarca aici)
ANUNT – concurs pentru ocuparea posturilor vacante de execuție de natură
contractuală, in conformitate cu prevederile HG 133612022 oganizat în data 24.02.2023. ora 10.00
Formular de inscriere (descarca aic)
ANUNT – Rezultat final examen promovare
ANUNT – Directia de Sanatate Publica a Municipiului Bucuresti anunta examenul de promovare in gradul profesional imediat superior celui detinut al functiei publice de executie, respectiv din consilier grad principal in consilier grad superior din cadrul Biroului Buget – Finante in data de 14.12.2022
ANUNT – Examen de promovare in gradul profesional imediat superior celui detinut
ANUNT – Rezultat final post vacant de conducere de sef Birou Achizitii Publice organizat in data de 31.10.2022
ANUNT – Rezultat proba interviu la concursul pentru ocuparea postului vacant de conducere de sef Birou Achizitii Publice
ANUNT – Rezultat proba scrisa post vacant functie publica de conducerere de Sef Birou Achizitii Publice organizat in data de 31.10.2022
ANUNT – Direcţia de Sănătate Publică a Mun.Bucureşti organizează în data de 31.10.2022 ora 10,00 – proba scrisă, concurs pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Mun.Bucureşti de Șef Birou Achiziții Publice în conformitate cu prevederile art. unic. din OUG nr.80/2022, alin.(2), lit.a);
Formular inscriere (descarca aici)
ANUNT – Rezultat exament chimist debutant
Rezultat (descarca aici)
ANUNT – Ministerul Sănătății anunță organizarea în perioada septembrie-octombrie 2022, a unei sesiuni de schimbare a centrelor de pregătire pentru rezidenți (transfer)
Cerere transfer (descarca aici)
ANUNT – 19.09.2022 privind concursul de ocupare 1 post vacant de medic stomatolog cu drept de libera practica
ANUNT – Concurs de ocupare a 4 posturi vacante de medic specialist specialitatea epidemiologie
ANUNT – Concurs de ocupare a unui post vacant de farmacist cu drept de liberă practică în data 05.09.2022 ora 9:00
ANUNT – Ministerul Sănătăţii organizează în perioada 12 octombrie – 25 noiembrie 2022 sesiune de examen pentru obţinerea titlului de medic, medic stomatolog sau farmacist specialist
Program depunere (descarca aici)
ANUNT – Examen de promovare în clasă a funcţionarilor publici
ANUNT – Privind organizarea şi desfăşurarea examenului pentru obţinerea titlului de medic specialist în specialitatea Anestezie şi terapie intensivă, din sesiunea 10 septembrie 2022, simultan cu examenul EDA
Anunt (descarca aici Publicatie examen)
REZULTAT – Final la concursul de ocupare a postului vacant , functie publica de executie , de consilier grad superior din cadrul Biroului Contabilitate
REZULTAT – Final la concursul de ocupare a functiei publice de executie de referent grad superior din cadrul Biroului Informatica si Biostatistica Medicala, organizat in data data 28.07.2022
REZULTAT – Proba scrisa la concurs pentru ocuparea postului vacant de consilier superior funcție publică de execuție din cadrul Biroului Contabilitate, organizează în data de 01.08.2022
REZULTAT – Final concurs post vacant, functie publica de conducere de Sef Birou Contabilitate II, din cadrul Biroului Contabilitate
REZULTAT – Proba scrisa la concurs pentru ocuparea posturilor vacante funcții publice de execuție din cadrul Biroului Informatică și Biostatistică Medicală, organizează în data de 28.07.2022
REZULTAT – Final la concurs pentru ocuparea posturilor vacante funcții publice de execuție din cadrul Biroului Informatică și Biostatistică Medicală, organizează în data de 28.07.2022
ANUNT – Rezultatul final la concursul pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul Serviciul Asistență Medicală și Programe de Sănătate organizat in data de 18.07.2022
REZULTAT – Selectie dosare concurs pentru ocuparea postului vacant de consilier superior funcție publică de execuție din cadrul Biroului Contabilitate, organizează în data de 01.08.2022
ANUNT – Rezultatul probei interviu la concursul pentru ocuparea posturilor vacante – funcții publice de execuție, din cadrul Serviciul Asistență Medicală și Programe de Sănătate organizat in data de 18.07.2022
REZULTAT – Selectie dosare candidati inscrisi pentru ocuparea functiei publice de conducere de Sef Birou Contabilitate, concurs organizat in data de 28.07.2022
REZULTAT – Selectie dosare candidati inscrisi pentru ocuparea functiei publice de conducere de Sef Birou Buget-Finante, concurs organizat in data de 29.07.2022
REZULTAT – Selectie dosare concurs pentru ocuparea posturilor vacante funcții publice de execuție din cadrul Biroului Informatică și Biostatistică Medicală, organizează în data de 28.07.2022
REZULTAT- Promovare in treapta imediat superioara, din functia publica de executie Inspector grad Principal , în functia de executie de Inspector grad Superior din cadru Biroul Inspecție și Control al Factorilor de Risc din Mediul de Viață și Muncă, din data de 20.07.2022
REZULTAT – Promovare in treapta imediat superioara, din functia publica de executie de Consilier grad Principal , în functia de executie de Consilier grad Superior din cadrul Biroului Avize/ Autorizari Sanitare, din data de 20.07.2022
REZULTAT – Selectie dosare pentru candidatii inscrisi la concursul de ocupare a functiei publice de executie de Inspector Principal, din cadrul Biroului Inspectia si Controlul Factorilor de Risc din Mediul de Viata si Munca, organizat în data de 29.07.2022
REZULTAT – Probei scrise la concursul pentru ocuparea unui post vacant, de executie , de natura contractuala cu norma întreagă, de Secretar din cadrul Registratură-Secretariat organizat in data de 19.07.2022
ANUNT – Rezultatul probei scrise la concursul pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul Serviciul Asistență Medicală și Programe de Sănătate organizat in data de 18.07.2022
REZULTAT – FINAL LA CONCURSUL DE OCUPARE A POSTULUI VACANT, DE EXECUTUTIE, DE NATURA CONTRACTUALA DE INSPECTOR DE SPECIALITATE IA DIN CADRUL SERVICIULUI ADMINISTRATIV SI MENTENANTA
ANUNT – PRIVIND SITUATIA CANDIDATILOR INSCRISI LA CONCURSURILE PUBLICATE IN VIATA MEDICALA NR.25 DIN DATA DE 24.06.2022
ANUNT – PRIVIND SITUATIA CANDIDATILOR INSCRISI LA CONCURSUL PUBLICAT IN VIATA MEDICALA NR.26 DIN DATA DE 01.07.2022
REZULTAT – Proba scrisa la concursul organizat in data de 14.07.2022- posturi vacante de execuţie de natură contractuală din cadrul Compartimentului de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile
REZULTAT – Selectie promovare în gradul profesional imediat urmator, Consilier grad superior din cadrul Biroului Contabilitate
ANUNT – Selectie dosare candidati inscrisi la examenul de promovare in gradul profesional imediat superior celui detinut, organizat in data de 20.07.2022
REZULTAT – Selectie dosare candidati inscrisi la concursul pentru ocuparea unui post vacant, de executie , de natura contractuala cu norma întreagă, de Secretar din cadrul Registratură-Secretariat
REZULTAT – Selectiei dosarelor de înscriere la concursul pentru ocuparea a 2 posturi vacante de Consilier grad Superior din cadrul Biroului Achizitii Publice
ANUNT – Rezultatul selecţiei dosarelor de înscriere la concursul pentru ocuparea posturilor vacante – funcții publice de execuție, din cadrul Serviciul Asistență Medicală și Programe de Sănătate organizat in data de 18.07.2022
ANUNT – Privind situatia candidatilor inscrisi la concursurile publicate in Viata Medicala nr 25 din data de 24.06.2022
REZULTAT – Rezultat selectie dosare concurs din data de 14.07.2022, a posturilor vacante de execuţie de natură contractuală din cadrul Compartimentului de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile
ANUNT – Selectie dosare inscrise pt ocuparea postului vacant de natura contractuala de executie de inspector de specialitate I A din cadrul Serviciului Administrativ si Mentenanta
REZULTAT – Final concurs ocupare 3 posturi vacante de executie, de natura contractuala , de inspector de specialitate debutant din cadrul Serviciului Administrativ si Mentenanta
ANUNT – Direcţia de Sănătate Publică a Mun.Bucureşti scoate la CONCURS in conformitate cu prevederile ORD.MS nr. 869/2015 cu modificarile si completarile ulterioare post vacant de natura contractuala de execuție.
ANUNT – Direcţia de Sănătate Publică a Mun.Bucureşti
organizează în data de 01.08.2022 ora 10:00 – proba scrisă, concurs
pentru ocuparea postului vacant de consilier superior funcție
publică de execuție din cadrul Biroului Contabilitate
REZULTAT – Proba scrisa la concursul pentru ocupare posturilor de executie de natura contactuala de inspector debutant
REZULTAT – Rezultat proba scrisa la concursul pentru ocupare functie de conducere de natura contractuala de sef Serviciu Administrativ si Mentenanta
ANUNT – Direcţia de Sănătate Publică a Mun.Bucureşti organizează
în data de 29.07.2022 ora 10,00- proba scrisă, concurs pentru
ocuparea funcţiei publice de conducere vacante din cadrul Direcţiei
de Sănătate Publică a Mun.Bucureşti de Șef Birou Buget -Finante
ANUNT – Direcţia de Sănătate Publică a Mun.Bucureşti organizează
în data de 29.07.2022 ora 10,00- proba scrisă, concurs pentru
ocuparea posturilor vacante funcții publice de execuție din cadrul
Biroului Inspecţia şi Controlul Factorilor de Risc din Mediul de
Viaţă şi Muncă și Biroului Control unităţi şi servicii de
sănătate
ANUNT – Direcţia de Sănătate Publică a Mun.Bucureşti organizează în data de 28.07.2022 ora 10,00- proba scrisă, concurs pentru ocuparea posturilor vacante funcții publice de execuție din cadrul Biroului Informatică și Biostatistică Medicală
ANUNT – Direcţia de Sănătate Publică a Mun.Bucureşti organizează în data de 28.07.2022 ora 10,00- proba scrisă, concurs pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Mun.Bucureşti de Șef Birou Contabilitate
ANUNT – Direcţia de Sănătate Publică a Mun.Bucureşti organizează în data de 28.07.2022 ora 10,00- proba scrisă, concurs pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Mun.Bucureşti de Șef Birou Control Unități și Servicii de Sănătate
ANUNT – Direcția de Sănătate Publică a Mun. București scoate la concurs în data de 19.07.2022 postul vacant de Secretar din cadrul Registratură și Secretariat
ANUNT – Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București scoate la CONCURS in conformitate cu prevederile Ord. M.S. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi vacante de natură contractuală de execuție
ANUNT – Anulare concurs ocupare post vacant de Secretar
ANUNT – Direcția de Sănătate Publică a Mun. București scoate la concurs următorul post vacant din cadrul Serviciului Administrare și Mentenanță post vacant de execuție de natură contractuală, in data de 15.07.2022
ANUNT – Direcţia de Sănătate Publică a Mun. Bucureşti anunţă scoaterea la concurs in data de 14.07.2022, a posturilor vacante de execuţie de natură contractuală din cadrul Compartimentului de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile si din cadrul Laboratorului de Diagnostic și Investigare în Sănătate Publică
ANUNT – Direcția de Sănătate Publică a Mun. București scoate la concurs următorul post vacant din cadrul Registratură si Secretariat in data de 14.07.2022 ora 10.00
Rezultatul – Selectiei dosarelor de inscriere la concursul pentru ocuparea a 3 posturi vacante de natura contractuala de inspector de specialitate debutant din cadrul Serviciului Administativ si Mentenanta – organizat in data de 28.06.2022
Rezultatul – Selectiei dosarelor de inscriere la concursul pentru ocuparea a 2 posturi vacante de natura contractuala de inspector de specialitate I A din cadrul Serviciului Administativ si Mentenanta – organizat in data de 28.06.2022
Rezultatul – Selectiei dosarelor de inscriere la concursul pentru ocuparea a unui post vacant de natura contractuala de sef serviciu din cadrul Serviciului Administativ si Mentenanta – organizat in data de 29.06.2022
ANUNT – Direcția de Sănătate Publică a Municipiului Bucuresti anuntă examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deținut al funcției publice de execuție
ANUNT – Direcţia de Sănătate Publică a Mun.Bucureşti organizează în data de 18.07.2022 ora 10,00- proba scrisă, concurs pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul Serviciului Asistență Medicală și Programe de Sanatate
ANUNT – Direcţia de Sănătate Publică a Mun.Bucureşti organizează în data de 18.07.2022 ora 10,00- proba scrisă, concurs pentru ocuparea posturilor vacante funcții publice de executie din cadrul Biroului Achiziții Publice
ANUNT – Concurs post vacant din cadrul Serviciului Administrativ și Mentenanță, post vacant de conducere de natură contractuală cu normă intreagă
ANUNT – Concurs posturi vacante din cadrul Serviciului Administrativ și Mentenanță, posturi vacante de execuție de natură contractuală
ANUNT – Rezultat final la concursul de ocupare a postul vacant de natura contractuala de executie de inspector de specialitate I A din Cadrul Serviciului Administrativ si Mentenanta
ANUNT – Rezultat proba scrisa la concursul de ocupare a postul vacant de natura contractuala de executie de inspector de specialitate I A din Cadrul Serviciului Administrativ si Mentenanta
ANUNT – Selectie dosarelor candidatilor inscrisi pentru ocuparea postului vacant de natura contractuala de inspector de specialitate I A din cadrul Serviciului Administrativ si Mentenanta
ANUNT – Privind organizarea și desfășurarea examenului pentru obținerea gradului de medic, medic dentist/stomatolog respectiv farmacist primar, din sesiunea 22 iunie -22 iulie 2022
ANUNȚ – încheierea contractelor pentru implementarea Programului Național de Sănătate a Femeii și Copilului, Subprogramul de Nutriție și Sănătate a Copilului
Anunt – CONCURS ASISTENTA MEDICALA
Anunt – CONCURS CONTABILITATE
Anunt – CONCURS ASISTENTA
Anunt – Suspendarea/Amanarea concursului pt medic stomatolog/dentist publicat in Viata Medicala nr.1/07.01.022
Anunt – Medic primar
Anunt – Participare concurs ocupare 3 posturi vacante STOMATOLOGIE
Anunt – Concurs posturi vacante 29.03.2022
Anunt – Concurs pentru ocuparea unor functii publice de executie vacante pe perioada nedeterminata
Anunt – Ministerul Sanatatii anunta organizarea in perioada martie-aprilie 2022, a unei sesiuni de schimbare a centralelor de pregatire pentru rezidenti (transfer)
Anunt – Organizarea si desfasurarea examenului pentru obtinerea titlului de medic specialist, medic stomatolog specialist si farmacist specialist, din sesiunea 13 aprilie – 13 mai 2022:
Anunt – Concurs post medic specialitatea medicina de laborator
Anunt – Concursul post medic specialitate obsterica ginecologie
Anunt – Situatia candidatilor inscrisi la concursurile publicate in
Viata Medicala nr. 1/07.01.2022
Rectificare anunt (Descarca aici)
Anunt – Directia de Sanatate Publica a Municipiului Bucuresti ocuparea fara
concurs a postului de Consilier grad superior, pe perioada determinata,
in cardul Biroului Informatica si Biostatistica Medicala
Rezultatul seclectiei dosarelor candidatilor inscrisi pentru ocuparea fara concurs,
pe perioada determinata, a postului de consilier grad superior – functie publica de executie.
ANUNT – Directia de Sanatate Publica a Municipiului Bucuresti scoate
la CONCURS in conformitate cu prevederile Ord. M.S. nr. 869/2015, cu
completarile si modificdrile ulterioare, posturi vacante de natura
contractuala de executie
Anuntul referitor la ocuparea fara concurs a postului vacant de
consilier grad Superior, pe perioda determinata, in cadrul Biroului
Contabilitate
Anunt referitor la ocuparea fara concurs a postului de natura
contractuala de infirmiera din cadrul Laboratorului Igiena Radiatiilor
Anunt referitor la confirmarea ca medici specialisti, medici dentisti specialisti, farmacisti specialisti
Rezultatul selectiei dosar
candidat ocupare fara concurs , post de natura contractuala de executie,
pe perioada determinata -infirmiera din cadrul Laboratorului Igiena
Radiatiilor
Anunt referitor la rezultatul interviului
ocupare fara concurs post de natura contractuala de executie, pe
perioada determinata, din cadrul Compartimentului Supraveghere
Epidemiologica si Control Boli Transmisibile
Anunt referitor la ocuparea fara concurs a postului vacant de natura contractuala de statistician medical DEBUTANT – SELECTIE DOSARE
Anunt referitor la ocuparea fara concurs a postului vacant de natura contractuala de statistician medical
Anuntul referitor la ocuparea fara
concurs a unui post vacant de statistician medical debutant, post de
executie de natura contractuala, pe perioada determinata, din cadrul
Compartimentului Supraveghere Epidemiologica si Control Boli Transmisibile
Anunt referitor la ocuparea postului vacant de infirmiera,
post de natura contractuala de executie, pe perioada determinata din
cadrul Laboratorului Igiena Radiatiilor
Anunt referitor la rezultatul selectiei
dosarelor candidatilor – ocupare fara concurs a postului vacant de
sofer I , post de executie de natura contractuala , din cadrul
Serviciului Administrativ si Mentenanta
ANUNT REFERITOR LA REZULTATUL FINAL AL CONCURSULUI DE OCUPARE POST VACANT DE NATURA CONTRACTUALA, REGISTRATOR
MEDICAL DIN CADRUL LABORATORULUI DE DIAGNOSTIC SI INVESTIGARE IN SANATATE PUBLICĂ
ANUNT Rezultatul Concursului de ocupare a trei posturi vacante de
natura contactuala pe perioada nedeterminata de
medic Specialist in specialitatea epidemiologie din cadrul
Compartimentului Supraveghere
Epidemiologica si Control Boli Transmisibile
ANUNT REFERITOR LA OCUPAREA FARA CONCURS A
UNUI POST VACANT DE SOFER II, DIN CADRUL SERVICIULUI ADMINISTRATIV SI
MENTENANTA
ANUNT privind concursul de ocupare a postului vacant de natura
contractuala de farmacist cu drept de libera practica din cadrul Compartimentului de Supraveghere Epidemiologica si Control Boli Transmisibile
REZULTATUL PROBEI INTERVIU PENTRU OCUPAREA UNUI POST VACANT , DE NATURA CONTRACTUALA- DE REGISTRATOR MEDICAL, DIN CADRUL LABORATORULUI DE DIAGNOSTIC SI INVESTIGARE IN SANATATE PUBLICĂ
Anunt referitor la ocuparea fara concurs a unui post de sofer I, post de natura contractuala de executie, pe perioada determinata , din cadrul Serviciului Administrativ si Mentenanta
ANUNT privind concursul de ocupare a postului vacant de natura
contractuala de farmacist cu drept de libera
practica din cadrul Comfartimentului de Supraveghere Epidemiologica si
Control Boli Transmisibile
Anunt referitor la rezultatul probei scrise la concursul de ocupare a postului e registrator medical din cadrul Laboratorului de Diagnostic si Investigare in Sanatate Publică
ANUNT privind concursul de ocupare a trei posturi vacante de natura
contractuala pe perioada nedeterminata de medic specialist in
specialitatea epidemiologie din cadrul Compartimentul Supraveghere
Epidemiologica si Control Boli Transmisibile
Anunt referitor la ocuparea fara concurs post de natura contractuala , pe perioada determinata – sofer II , in carul Serviciului Administrativ si Mentenanta
Anunt referitor la rezultatul contestatiei la selectia dosarelor – Concurs post registrator medical
Rezultate Concurs- proba scrisă pentru ocuparea a 3 ( trei) posturi vacante de medic stomatolog /dentist cu drept de liberă practică, din cadrul Compartimentului Evaluare Factori de Risc din Mediul de Viata si Muncă
Anunt referitor la rezultatul selectiei dosarelor -concurs din data de 4.11.2021, ocupare post de natura contractuala de registrator medical
ANUNT – DSPMB scoate la CONCURS postul vacant de natura contractuala de executie de medic primar specialitatea medicina de familie cu norma intreaga din cadrul Compartimentului Evaluare si Promovare a Sanatatii
ANUNT – Privind concursul de ocupare a trei posturi vacante de
natură contractuală de medic stomatolog/dentist
cu drept de liberă practică cu normă intreagă din cadrul
Compartimentului Evaluarea Factorilor de Risc
din Mediul de Viață gi Muncă va avea loc in data de 02.11.2021ora 08:30
ANUNTUL REFERITOR LA PROGRAMUL BIROULUI RUNOS DIN DATA DE 28.10.2021
ANUNT- REZULTAT PROBA SCRISA la concursul organizat in data de
26.10.2021, pentru ocuparea unui post de medic specialist in
specialitatea medicina de laborator
ANUNT REFERITOR LA OCUPAREA UNUI POST DE SOFER II FARA
CONCURS, PE PERIOADA DETERMINATA IN CADRUL SERVICIULUI ADMINISTRATIV SI
MENTENANTA
ANUNT – Rezultatul probei scrise la concursul de ocupare a postului
vacant de medic specialist, in specialitatea medicina de familie din
cadrul Compartimentului Evaluarea Factorilor de Risc din Mediul de Viata
si Munca organizat în data de 26.10.2021, ora 10.00
ANUNT – CONCURSUL PROGRAMAT ÎN DATA DE 28.10.2021 ORA 10,00 DE OCUPARE A TREI POSTURI VACANTE DE MEDIC SPECIALIST EPIDEMIOLOGIE SE AMÂNĂ
ANUNT REFERITOR LA CONCURSUL DE OCUPARE A TREI POSTURI VACANTE DE NATURA CONTRACTUALA DE MEDIC SPECIALIST SPECIALITATEA EPIDEMIOLOGIE ORGANIZAT IN DATA DE 28.10.2021 ORA 10.00
ANUNT REFERITOR LA CONCURSUL DE OCUPARE A POSTULUI VACANT DE NATURA CONTRACTUALA DE MEDIC SPECIALIST IN SPECIALITATEA EPIDEMIOLOGIE, ORGANIZAT IN DATA DE 28.10.2021 ORA 10.00
ANUNT REFERITOR LA CONCURSUL DE OCUPARE A POSTULUI VACANT DE NATURA CONTRACTUALA DE MEDIC SPECIALIST IN SPECIALITATEA MEDICINA DE FAMILIE, ORGANIZAT IN DATA DE 26.10.2021 ORA 10.00
ANUNTUL REFERITOR LA CONCURSUL DE OCUPARE A POSTULUI VACANT DE NATURA CONTRACTUALA DE MEDIC SPECIALIST IN SPECIALITATEA MEDICINA DE LABORATOR , ORGANIZAT IN DATA DE 26.10.2021 ORA 10.00
Anunt referitor la ocuparea fara concurs a postului vacant de sofer ll ,post de natura contractuala pe perioada determinata din cadrul serviciului administrativ si mentenanta
Anunt referitor la ocuparea fara concurs a
postului de sofer II , post de natura contractuala de executie, pe
perioada determinata, din cadrul Serviciului Administrativ si Mentenanta
ANUNT – Privind anularea concursului de ocupare a postului vacant de medic specialist obstetrica- ginecologie din cadrul Compartimentului Supraveghere Epidemiologica si Control Boli transmisibile, organrzat in data de 14.10.2021
Directia de Sanatate Publica a Mun. Bucuresti anunta scoaterea la
concurs a urmatoarelor
posturi vacante de executie de natura contractuala, pe perioada
nedeterminata, in baza HGR 286/2011,
cu completarile si modificdrile ulterioare
ANUNT – Concursul de ocupare a postului vacant de natura contractuala de medic specialist specialitatea obstetrica -ginecologie organizat in data de 14.10.2021 ora 11:30
Programul Biroului RUNOS referitor la eliberarea rotatiilor de stagiu pentru medicii rezidenti , a certificatelor de medici specialisti/ primari si eliberarea codului de parafa.
Anunt referitor la selecția dosarelor pentru ocuparea fara
concurs a funcției publice de execuție , vacante, de Consilier grad
Superior din cadrul Serviciului Asistență Medicală și Programe de Sănătate
Anuntul referitor la selectia dosarelor
pentru ocuparea fara concurs a unui post vacant de executie de natura
contractuala , pe perioada determinată, din cadrul Serviciului
Administrativ si Mentenantă
Anunt referitor la ocuparea fara concurs a unui post de sofer II- post de natura contractuală de executie din cadrul Serviciului Administrativ si Mentenantă
Anunt referitor la ocuparea fara concurs a unui post de inspector de specialitate debutant din cadrul Serviciului Administrativ si Mentenantă, post de executie de natura contractuală , pe perioada determinată
Inspector de specialitate debutant
Anunt referitor la ocuparea fara concurs a unui post de Consilier grad Superior in cadrul Serviciului Asistenta Medicală si Programe de Sănătate , post functie publică de executie , pe perioadă determinată
Declaratie pe propria raspundere cf OUG 24 din 2008
INVITATIE DE PARTICIPARE si DOCUMENTATIA DE ATRIBUIRE pentru achizitia de: “Servicii de tiparire si livrare tichete de masa pentru persoane vaccinate COVID
Invitatie de participare(descarca aici)
Tichete anunt si Documentatie de atribuire(descarca aici)
Anunt referitor la rezultatul final al examenului de promovare in gradul imediat superior al functiei de natura contractuala de executie respectiv din Inspector de Specialitate II in functia de natura contractuala de executie de Inspector de Specialitate I din cadrul Serviciului Administrativ si Mentenantă,organizat in data de 16.09.2021
ANUNT – Ministerul Sănătății anunță organizarea în perioada
septembrie-octombrie
2021, a unei sesiuni de schimbare a centrelor de pregătire pentru
rezidenți (transfer)
Capacitate transfer(descarca aici)
Anuntul referitor la suspendarea procedurii de angajare fara
concurs pe perioada determinată-Anunt nr.38278/07.09.2021
Anunt referitor la rezultatul
final al concursului pentru ocuparea functiilor publice de executie din
carul Biroului Avize/ Autorizari Sanitare si Biroului Relatii cu Publicul
Anuntul referitor la rezultatul final la concursul de ocupare a
functiilor publice de executie , organizat in data de 02.09.2021- din
cadrul Biroului Contabilitate/ Biroului Control Unitati si Servicii de
Sanatate/ Biroului Inspectia si Controlul Factorilor de Risc din Mediul
de Viată si Munca
ANUNT referitor la ocuparea fara concurs a postului vacant de executie,
de natura contractuala de sofer I
Rezultatul probei interviu la concursul de ocupare a functiilor publice vacante de executie la concursul din data de 02.09.2021, din cadrul Biroului Avize Autorizari Sanitare /Biroului Relatii cu Publicul
Rezultatul probei interviu – functii publice de executie din cadrul Biroului Contabilitate/ Birou Control Unitati si Servicii de Sănătate/Biroul Inspectia si Controlul Factorilor de risc din Mediul de Viată si Muncă
ANUNT – REZULTATELE FINALE ALE SELECTIEI DOSARELOR LA CONCURSUL PUBLICAT IN VIATA MEDICALA NR. 32 DIN DATA DE 13.08.2021
Ministerul Sănătăţii organizează începând cu data de 14 octombrie 2021 sesiune de examen pentru obținerea titlului de specialist, pentru medicii, medicii dentişti şi farmaciştii
Rezultatul probei scrise la concursul de ocupare a functiilor publice de executie din cadrul Biroului Avize -Autorizari Sanitare /Relatii cu Publicul, concurs organizat in data de 02.09.2021
Rezultatul probei scrise la concursul de ocupare a functiilor publice de executie, concurs organizat in data de 02.09.2021, din cadrul Biroului Contabilitate/Biroului Inspectia si Controlul Factorilor de Risc din Mediul de Viată si Muncă/Biroului Control Unităti si Servicii de Sanatate
Examen de promovare in gradul profesional imediat superior celui detinut al functiei de natura contractuala de executie
Rezultatul final la examenul organizat in data de 24.08.2021 de
promovare in functia publica de executie in gradul
profesional imediat superior celui detinut
Rezultatul selectiei dosarelor candidatilor inscrisi la concursul de ocupare pe perioada nedeterminată a functiilor publice de executie, vacante din data de 02.09.2021
Rezultatul probei interviu la examenul organizat in data de 24.08.2021 de promovare in functia publica de executie in gradul profesional imediat superior celui detinut
ANUNT – SELECȚIE DOSARE CONCURS PUBLICAT IN VIATA MEDICALA NR.32 DIN DATA DE 13.08.2021
Rezultatul
final la concursul de ocupare a functiilor de executie, de natura
contractuală, pe perioada nedeterminata din cadrul Compartimentului de
Supraveghre Epidemiologica si Control Boli Transmisibile/Laboratorului
de Diagnostic si Investigare in Sanatate Public
Comunicarea rez SERVICII DE SERVICII DE TELEFONIE
Rezultatul selecție dosarelor de înscriere la concursul de ocupare a posturilor vacante, funcții publice de execuție respectiv inspector debutant din cadrul Biroului Inspecție și Controlul Factorilor de risc din Mediul de viața și muncă și inspector debutant din cadrul Biroului Control unități și servicii de sănătate
Rezultatul probei interviu la concursul de ocupare posturi de natura
contractuala de executie din cadrul Compartimentului de Supraveghere si
Control Boli Transmisibile, perioada nedeterminata
Rezultatul probei interviu la concursul de ocupare posturi de natura contractuala de execuție din cadrul Laboratorului de diagnostic și investigare în sănătate publica
Rezultatul probei scrise la examenul din data de 24.08.2021, promovare
in functia publica de executie in gradul profesional imediat superior
celui detinut
Rezultatul probei scrise la concursul din data de 19.08.2021, pentru ocuparea posturilor vacante de execuție de natură contractuală din cadrul Compartimentului Supraveghere Epidemiologică si Control Boli Transmisibile
Rezultatul probei scrise la concursul din data de 19.08.2021,
pentru ocuparea posturilor vacante de execuție de natură contractuală
din cadrul Laboratorului de Diagnostic și Investigare în Sănătate Publică
Anunt privind rezultatele interviului pentru ocuparea fara concurs si pe
o perioada determinata a posturilor vacante, de executie de natura
contractuala din cadrul Serviciului Administrativ si Mentenanta conform
anuntului C35607/12.08.2021
Rezultatul selectiei dosarelor candidatilor pentru
ocuparea fara concurs a posturilor vacante de executie de natura
contractuală din cadrul Serviciului Administrativ si Mentenantă /
Laboratorul Radiatiilor
Rezultatul selectiei dosarelor de inscriere la examenul
organizat in data de 24.08.2021 – promovare in funcfia publica de
executie in gradul profesional imediat superior celui detinut
Anuntul referitor la rezultatul selectiei dosarelor candidatilor inscrisi la procedura de concurs pt. ocuparea posturilor vacante de executie ,de natura contractuală , pe perioada nedeterminata din cadrul Compartimentului Supraveghere Epidemiologică si Control Boli Transmisibile/ Laboratorului de Diagnostic si Investigare in Sănătate Publică
ANUNȚ – Directia de Sănătate Publică a Mun.București scoate la concurs pe perioadă nedeterminată în conformitate cu prevederile Ord.M.S.
nr.869/2015, următoarele posturi vacante de natură contractuală de execuție
Anuntul referitor la ocuparea fara concurs a
posturilor vacante de executie, de natura contractuală din cadrul
Serviciului Administrativ si Mentenantă/ Compartimentului de
Supraveghere Epidemiologică si Control Boli Transmiibile
ANUNT – Privind organizarea şi desfăşurarea examenului pentru obţinerea titlului de medic specialist în specialitatea Anestezie şi terapie intensivă, din sesiunea 11 septembrie 2021, simultan cu examenul EDA
Cerere inscriere (descarca aici)
Dosar inscriere (descarca aici)
Publicatie examen (descarca aici)
ANUNT – concurs pe perioadă nedeterminată pentru ocuparea postului vacant funcție publica de conducere de Sef Birou Achizitii Publice organizat in data de 10.09.2021
ANUNT – Concurs pe perioada nedeterminata pentru ocuparea unor funcții
publice de execuție vacante
în data de 02.09.2021 ora 10:00
ANUNT – Concurs posturi vacante de natura contractuală, pe perioadă nedeterminată organizat în data de 19.08.2021 ora 10:00
Rezultatul final pentru ocuparea unui post de natura contractuala de sofer I si a unui post de inspector de specialitate debutant, posturi de natura contractuala de executie din cadrul Serviciului Administrativ si Mentenanta
ANUNT – examen de promovare în gradul profesional imediat superior celui
deținut în data de 24.08.2021 ora 10:00
Rezultatul
probei interviu 22.07.2021,la concursul de ocupare a posturilor vacante
de insepctor de specialitate debutant/sofer 1 din cadrul serviciului
administrativ si mentenanta
Rezultatele contestatiei depuse impotriva rezultatelor probei scrise,la concursul organizat in perioada 19-23.07.2021 ,pentru ocuparea unui post de inspector de specialitate debutant in cadrul Serviciului Administrativ si Mentenanta
Rezultatul probei scrise din data de 19.07.2021 pentru
ocuparea posturilor vacante de executie de SoferI si Inspector de
specialitate debutant in cadrul Serviciului Administrativ si Mentenantă
Anunt referitor la rezultatul probei scrise ( test grila)
pentru candidatii inscrisi la concursul de ocupare a posturilor de
executie de natura contractuală de inspector de specialitate debutant si
Sofer I, din cadrul Serviciului Administrativ si Mentenantă.
Anunt privind participarea la proba scrisa pentru ocuparea posturilor vacante de natura contractuala pe perioada nedeterminanta de inspector de specialitate debutant si a unui post vacant de sofer din cadrul Serviciului Administrativ
Anunt referitor la selectia dosarelor pentru ocuparea postului vacant de natura contractuala de executie de inspector de specialitate debutant si a postului vacant de sofer, pe perioada nedeterminată, in cadrul Serviciului Administrativ si Mentenanta
Anunt referitor la rezultatul final – ocupare fara concurs, post vacant medic specialist in specialitatea epidemiologie(normă intreagă),in cadrul Compartimentului Supraveghere și Control Boli Transmisibile – post de natura contractuală de execuție
Anunt referitor la ocuparea fara concurs a unui post de medic
specialist epidemiologie, post de natura contractuala de executie in
cadrul Compartimentului de Supraveghere Epidemiologica si Control Boli
Transmisibile
ANUNT – scoaterea la concurs a două posturi vacante de execuţie de natură contractuală, pe perioada nedeterminată, din cadrul Serviciului Administrativ și Mentenanță
Anuntul rezultat final ocupare fara
concurs a unui post de asistent medical generalist debutant (PL) ,
post de natura contractuală de executie, pe perioada determinată
Anuntul privind – Rezultatul selectiei dosarelor pentru
ocuparea unui post de asistent medical generalist debutant (PL)-post de
natură contractuală de executie
Anunt de angajare fara concurs, pe perioada determinată, pe postul vacant de asistent medical generalist debutant (PL) – post de natură contractuală de execuție în cadrul Compartimentului de supraveghere epidemiologică și control boli transmisibile
Anunt privind rezultatul final al concursului de ocupare a postului vacant de asistent medical igiena principal si postului vacant de asistent medical generalist principal, posturi de natura contractuala de executie, pe perioada nedeterminata din cadrul Compartimentului Evaluare a Factorilor de Risc din Mediul de Viată si Muncă
Anunt privind ocuparea fara concurs a postului vacant de executie de natura contractuala , pe perioada determinata, Consilier IA din cadrul Serviciului Administrativ si Mentenantă
Anunt privind ocuparea fara concurs a postului vacant de medic primar igienă in cadrul Laboratorului Igiena Radiatiilor
Anunt 1 post vacant asistent medical igiena principal, posturi de natura contractuala de executie, in cadrul Compartimentului Evaluare a Factorilor de Risc din Mediul de Viata si Muncă
Anunt privind proba scrisa la concursul de ocupare 1 post vacant asistent medical generalist principal
Anunt de angajare fara concurs pe pe perioada determinata, post vacant de medic primar in specialitatea igiena (normă inteaga) in cadrul Laboratorului Igiena Radiatiilor – post de natura contractuala de executie
Anunt de angajare fara concurs , pe perioada determinată, pe postul vacant de Consilier IA – post de natura contractuala in cadrul Serviciului Administrativ si Mentenantă
Comunicare rezultat achizitie SERVICII DE REPREZENTARE JURIDICA
Rezultatul selectiei dosarelor depuse de candidati, pentru participarea la concursul de ocupare a posturilor de executie de natura contractuală, pe perioada nedeterminată.
ANUNT -DSPMB scoate la concurs 3 posturi vacante de natură contractuală
de execuție pe perioadă nedeterminată
Anunt achizitie Servicii de reprezentare juridica
Anunt achizitie Servicii de reprezentare juridica(descarca aici)
Caiet de sarcini servicii reprezentare juridica(descarca aici)
Documentatie atribuire servicii reprezentare juridica(descarca aici)
ANUNT – Direcţia de Sănătate Publică a Mun.Bucureşti anunţă scoaterea la concurs a două posturi vacante de execuţie de natură contractuală, pe perioada nedeterminată
Documentatie achizitii servicii juridice 2021
Anunt privind rezultatele probei interviu pentru ocuparea fara concurs a postului vacant de statistician medical și a unui post de statistician medical debutant
Descarca aici
ANUNT – Rezultatul final la examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deținut al funcției de natură contractuală de fizician în funcția de fizician specialist
Centralizator cu rezultatele selecției dosarelor, conform anunțului nr. 18921/28.04.2021
ANUNT – Ministerul Sănătății organizează în perioada 17 iunie- 22 iulie 2021, sesiune de examen pentru obținerea gradului de medic, medic dentist respectiv farmacist primar, pentru medicii, medicii dentiști și farmaciștii specialiști care îndeplinesc până la data de 31 decembrie 2021, vechimea de minimum 5 ani, efectuată cu normă întreagă, în specialitatea pentru care doresc să obțină gradul profesional.
Publicatie(descarca) Cerere Tip(descarca)
Anunt privind ocuparea fara concurs a posturilor de executie vacante de natura contractuala
ANEXE (descarca) ANUNT(descarca)
Dosarele se depun in termen de 2 zile incepand cu data de 29.04.2021.
Anunt examen promovare in grad (Descarca)
ANUNT – Ministerul Sănătăţii organizează în perioada 20 mai – 25 iunie 2021 sesiune de examen pentru obţinerea atestatelor de studii complementare pentru medici, medici dentişti şi farmacişti.
Anunt privind rezultatele probei interviu pentru ocuparea fara concurs a postului vacant de farmacist
Anunt privind selecția dosarelor pt ocuparea fara concurs a posturilor vacante sau temporar vacante de natura contractuala de executie
Anunt privind ocuparea fara concurs, a posturilor de executie vacante sau temporar vacante de natura contractuală
Dosarele se depun in termen de 2 zile incepand cu data de 05.04.2021
Posturi ocupare fara concurs 05.04.2021(descarca aici)
Eliberarea carnetelor medicilor rezidenti sesiunea nov 2020(descarca)
ANUNT IMPORTANT PENTRU REZIDENTI MINISTERUL SĂNĂTĂȚII anunță organizarea în perioada martie-aprilie 2021, a unei sesiuni de schimbare a centrelor de pregătire pentru rezidenți(transfer)
Anuntul de anulare pentru procedura de angajare fara concurs pe perioada determinata- posturi vacante de executie de natura contractuala
Rezultatul final pentru angajarea fara concurs , pe perioada determinata – posturi de natura contractuală de executie 24.02.2021
Rezultatul selectiei dosarelor pentru ocuparea fara concurs a posturilor vacante de natura contractuala de executie, din data de 22.02.2021
Selectia dosarelor pentru ocupare posturi fara concurs de executie – Consilier Superior
ANUNȚ – privind ocuparea, fără concurs, a posturilor vacante sau temporar vacante
Dosarele se depun in termen de 2 zile începând cu data de 18.02.2021
ANUNȚ – privind ocuparea, fără concurs, a posturilor vacante sau temporar vacante
Dosarele se depun in termen de 2 zile începând cu data de 17.02.2021
ANUNT – privind organizarea şi desfăşurarea examenului pentru obţinerea
titlului de medic specialist, medic dentist specialist şi farmacist
specialist pentru sesiunea 25 martie 2021
ANUNT – Dosare pentru angajare fara concurs post de natura contractuala de executie 18.01.2021
ANUNT POSTURI VACANTE FĂRĂ CONCURS
Dosarele se depun în perioada 29 – 30.12.2020
Rezultat final al dosarelor 10.12.2020
REZULTATUL SELECTIEI DOSARELOR DEPUSE PENTRU ANUNTUL DIN DATA DE 27.11.2020
Se face în perioada 7 – 15 decembrie 2020 inclusiv
Angajarea medicilor rezidenți-click aici
Anexam lista unităţilor sanitare
Anunt posturi vacante fara concurs 27.11.2020
– Fisa post farmacist principal
Rezultat selectie dosare posturi vacante-09.11.2020
Anunt concurs posturi vacante 9.11.2020
Anunturi posturi vacante fara concurs 6.11.2020
ANUNT – Rezultatul final al interviului din data de 06.10.2020
ANUNT – Dosare pentru angajare fara concurs posturi de natura contractuala de executie 5.10.2020
ANUNT – Ministerul Sănătăţii organizează în perioada 05 noiembrie – 11 decembrie
2020 sesiune de examen pentru obţinerea atestatelor de studii complementare pentru medici, medici dentişti şi farmacişti
– Publicație-examen atestate studii complementare
ANUNT – privind ocuparea, fără concurs, a posturilor vacante 29.09.2020
ANUNT – Rezultatul interviului -post funcție publică de conducere
Rezultat selectie dosare Sef Birou Contabilitate 18.09.2020 – click pentru a descarca anuntul
Rezultat dosare finale 15.09.2020 – click pentru a descarca anuntul
Anunt angajare sef birou contabilitate 15.09.2020 – click pentru a descarca anuntul
Rezultat selectie dosare posturi vacante – click pentru a descarca anuntul
Anunt angajare 2 – 8.09.2020 – click pentu a descarca anuntul
Anunt angajare 8.09.2020 – click pentru a descarca anuntul
Servicii juridice si de consultanta juridica – click pentru a descarca documentatia